Cântec de ploaie

Cântec de ploaie Suspină cântul trist al surei ploi,
Ș-același glas au miile-i de strune,
Aștepți zadarnic ca să se-mpreune,
La cântu-i, mlădieri de glasuri noi.
În veci același cânt din coarde moi
Care se frâng pe geamul cel subțire,
Același tors, în veci, din mii de fire
Pe fusurile arborilor grei…
Și stropii mulți ai nesfârșitei ploi
Spun tainic geamurilor sclipitoare :
„O, voi ce străluciți ca apa !
Oare De ce nu picurați mărunt ca noi ?”
Și-n veci fără răspuns e cântul frânt
Ce parcă-o să suspine-ntotdeauna !
Și iar aștepți când se mlădie struna
Un cântec nou… Și-i tot același cânt.













                                                                                              @ Diamescu Adrian

Ce ți-am făcut ?

Ce ți-am făcut când te-am iubit și-n brațele promise,

mi te-am jurat să te urmez și-n gânduri indecise?

Ce ți-am făcut când îți șopteam ca inima-ți să tacă,

c-am s-o iubesc și-ți repetam, că n-are să îmi treacă?

Ce ți-am făcut când tu-mi erai din muzică refrenul,

cântat de îngeri și de zei, surzind întreg edenul?

Ce ți-am făcut când buza-ți caldă cerșea o alta buză;

când eu iertam și gândul meu cerșea o alta scuză?






Ce ți-am făcut când te ceream sub soare de soție,
și îți prindeam voaluri de nori și-n păru-ți iasomie?
Ce ți-am făcut atât de rău, de nu vrei să-mi vorbești?
Dar nu-mi vorbi de-acum, te rog, vorbind mă irosești!












                                                                                                    @ Diamescu Adrian